Peste tot, toată lumea, toate mediile, toate categoriile sociale şi de vârstă, dezbat problema naţională: Şerban Huidu! Eu nu mă declar în nici o tabără, nu fac partizanat de nici un fel, însă isteria asta inclusiv a declaraţiilor care se bat cap în cap ale „martorilor oculari” este ceva de nesuportat! Sigur că ar trebui să renuntam la ştiri…şi la televizor în general, dacă nu îl lăsăm deschis la national geographic sau ceva la fel de interesant…
Dar ce ne facem totuşi? Îl condamnăm pe Huidu? În ce măsură? Trebuie condamnat mai tare decât un om „obişnuit” (aşa am auzit eu la televizor, de parca aici am vorbi de un om…neobişnuit! Un Spiderman, sau ceva…!) Sau trebuie condamnat „mai puţin” tare…?
A greşit…a primit semne…le-a ignorat… E mai condamnabil? E mai de compătimit? Trebuie să avem mai multă compasiune?
Ce ne facem cu toată perioada în care a fost pentru mulţi un model? Şi perioada în care forma opinii? Sau dacă privim din unghiul… Mircea Badea, e un om care de multă vreme tot greşeşte şi trebuia oprit tocmai pentru că forma opinii greşite?
Şi de fapt…avem dreptul, avem voie să ne dăm noi cu părerea?
Un om distrus, un om amărât, un om care s-a luat în piept cu soarta de prea multe ori, mai ales în ultima vreme.
Sau un căpcăun, un arogant care era evident că va face şi aşa ceva?
Cine suntem noi, şi de ce ne băgăm în acest vârtej? Şi când vom renunţa la acest macabru şi mahalagist voyeurism (sau voaierism – cum scrie in dex)?