Dragi televiziuni, stimați realizatori, iubiţi redactori, buni reporteri, de-a lungul timpului relaţia mea personală cu voi a avut multe suişuri şi coborâşuri.
Am fost şi prin zona „vârfului”, acum am ajuns în zona în care nu mă mai băgaţi în seamă decât pentru a mă invita la emisiuni de gâlceavă, la care ar trebui să comentez despre tot felul de alte persoane…publice, pe care nici nu le cunosc. Şi aţi văzut că eu asta nu fac!
Toate ar fi într-un curs normal- nu ştiu cât de firesc-, dacă nu ne-am tot întâlni la momente foarte triste pentru mine: la fiecare plecare dintre noi a câte unui mare actor, artist…
Ne-am văzut, din păcate, cam des în ultima vreme: la plecarea lui Ştefan Iordache, a lui Gheorghe Dinică, a lui Florian Pittiş, la Ştefan Radof, la Ion Lucian, la Sergiu Nicolaescu, La Emil Hossu, şi, din păcate, şi la alţii, prea mulţi, care şi-au sfârşit drumul printre noi.
Acum la Ruxandra Sireteanu.
Şi de aici, apelul meu: VĂ ROG MULT, RESPECTUOS, CU UMILINŢĂ CHIAR, VENIŢI ŞI LA PREMIERELE ACESTOR OAMENI!!!
A celor care încă mai păşesc alături de noi. Veniţi şi la reuşitele lor. Din timpul vieţii. Veniţi să vă bucuraţi. Şi voi, şi noi.
Veniţi să-i onoraţi pentru ce fac, atâta timp cât fac.
Veniţi să arătaţi lumii ce fac, pentru că fac atât de bine! Veniţi ca să-i bucuraţi şi pe ei, când încă vă mai văd, şi pot vorbi cu voi.
Veniţi la bine! Veniţi la frumos! Veniţi la viaţă!
Sau dacă nu, mai bine nu mai veniţi deloc. Nu vă mai amestecaţi în vieţile noastre, care şi aşa sunt chinuite şi ruşinate de o societate care nu ne vrea. Şi nu ne onorează.
Sau mă rog, iertaţi-mă, nu ÎI onorează. Pe ei, cei mari, cei buni, cei minunaţi.
Lăsaţi să se scurgă din viaţă aşa cum i-aţi lăsat să trăiască: necunoscându-i!
Rămâneţi la lucrurile importante pe care le aveţi de făcut tot timpul, şi nu vă mai obosiţi să ajungeţi la înmormântări! Noi, artiştii, nu vrem să fim aplaudaţi doar la ultima plecare!
Nouă ne place să auzim aplauzele şi să putem zâmbi publicului.
Voi veniţi prea târziu….