Arata toate articolele

E ultima zi din an… Unii fac inventarieri, alţii fac rezoluţii, unii fac retrospecive, alţii fac planuri. Câţi dintre noi suntem mulţumiţi?

Ştiu, n-am avut noroc. Aşa e! În primul rând, ne-am născut în ţara asta în care ţi se pune pumnul în gură! Mai ales dacă vrei să scoţi capul şi să întreprinzi ceva mai special!!

Pe urmă a fost şi un an greu din punct de vedere economic, chiar pe plan mondial, deci…

După aia, ţara asta e condusă de nişte nemernici! Lacomi, laşi, proşti, răi, inculţi, incompetenţi, complet dezinteresaţi să facă ceva pentru ţara şi poporul ăsta idiot care i-a ales!

Apoi legile şi birocraţia ne omoară! Ne pierdem o mare parte din viaţă stând la cozi, aşteptând acte, hârtii, ştampile, semături, ca apoi să trecem la alt ghişeu, alte semnături, alte ştampile. Şi de multe ori, CULMEA este că stăm la coadă să dăm bani! Cui? Statului!

Avem salarii mizerabile! Pensiile sunt o batjocură pentru aproape toţi cei care le primesc! (Nu pentru cei care işi fac singuri pensii speciale). Alocaţiie pentru copii sunt o glumă proastă!

Pe urmă noi ne lovim mereu de tragica şi greaua moştenire a regimului comunist! În concepţiile oamenilor în primul rând. Şi în preconcepţiile lor!

Nu putem să nu ne gândim măcar o clipă la #colectiv! Dramă, nenorocire, groază! Dar şi unicul moment de revoltă, slabă dealtfel, dar cât de cât pâlpâitoare! Şi de aici la şpăgi, cocalari, şmenari, alţi nemernici, dar toţi în funcţii de conducere sau patroni!

Am ales un neamţ Preşedinte şi am crezut că ne va mântui el! Prostie…. Numai Domnul ne poate mântui! Şi până la el…

Am băgat un primar general la puşcărie şi pe altul de sector. Pe ăsta din urmă l-am eliberat cumva, dar în locul lui a fost numit un mafiot cu acte…!

Stăm şi vorbim între noi, mai citim şi câte un articol mai îndrăzneţ, iar caravana trece în legea ei…şi uite aşa şi vaţa…!

Cert este că multe dintre aceste probleme s-ar rezolva DACĂ NOI NU AM MAI FI ATÂT DE ROMÂNI! Dacă nu ne-am mai călca în picioare unii pe alţii! Dacă am fi solidari! Dacă ne-am iubi pe noi mai mult şi ţara asta lăsată de Dumnezeu atât de frumoasă…şi care ÎNCĂ mai e frumoasă! Dacă nu ne-am mai gândi să ne îmbogăţim peste noapte CU ORICE PREŢ! Dacă am fi puţin mai OAMENI! Şi poate şi puţin mai CÂINI, dar doar din punctul de vedere al îndârjirii şi al loialităţii.

Vă doresc să vă fie mai bine! Şi să aveţi noroc! Dar fiţi mai buni, mai UNIŢI, mai calmi, mai frumoşi…

La mulţi ani!