Arata toate articolele

Încep să urăsc acest blog…! Pentru că, din păcate, în vâltoarea acestei vieţi gri nu găsesc timp să scriu decât la momente triste…

Şi acum este, din păcate, un alt moment trist! Foarte trist! Pentru mine aş putea spune chiar sfâşietor!

Am mai pierdut un Mentor, un Profesor, un mare Actor şi un mare Om…!

Maestru Ion Lucian a decis să renunţe la luptă şi să plece…

 

Tristeţea…

 

Noi cu toţii am rămas fără foarte multe prin pierderea sa…

Fără un suflet care vibra incredibil de intens la tot ce se petrecea în jur şi la durerile tuturor celor ce îl înconjurau. Aproape întotdeauna…!

Personal am rămas fără un Părinte. Pentru că acum 13 ani mi-a făcut onoarea să-mi devină Naş de Cununie.

Ion Lucian, Făcătorul de Teatru şi de teatre, a plecat în Împărăţia Cerurilor pentru a pune şi acolo umărul la Teatrul Etern! Sau poate că şi acolo sus mai era nevoie să se construiască un teatru! Şi Dumnezeu L-a chemat pe el…

Tristeţea…

Şi aşa sărmanul s-a luptat în ultimii ani cu morile de vânt! Şi aşa a fost nevoit să se umilească în faţa unor neica-nimeni pentru a mai construi un teatru! Pentru a mai lăsa o moştenire de neclintit acestui neam care poate nici nu l-a meritat! Pentru a mai lăsa o urma frumoasa în drumul său pe acest pamant!

Nu pot să scriu ce simt şi probabil nici nu am voie! El, Ion Lucian nu m-ar fi lăsat! Nu m-ar fi lăsat să îmi vărs ura, tristeţea, disperarea, furia, intriga, tristeţea, stupefacţia, indignarea, amarul, tristeţea, tristeţea, tristeţea,…

Ar fi spus că mai bine…facem un spectacol nou…!

Dar doare atât de tare că nici lacrimile astea care şiroiesc nu mai au valoare, nu mai au fluiditate, nu mai au temperatură… Ce rost?!? Ce bun?!? De ce?!?

 

Tristetea…

 

Pentru cei ce l-au cunoscut e inutil să îl „povestesc” pe Ion Lucian…

Pentru cei ce nu l-au cunoscut, ar fi greu şi prea mult de spus ca să-l pot „povesti” cumva pe Ion Lucian…şi chiar şi aşa, după ore, zile, săptămâni de vorbit, tot nu aş apuca să spun nimic despre el…!

 

Tristeţea…

 

Ion Lucian a fost Mare! Prea Mare! Şi noi nu am putut să vedem cât de Mare era pentru că…nu ştim să vedem această Mareţie!

Nenea Miki, te iubesc, te îmbrăţişez, sângerez, te voi purta mereu în gând, în inimă, în suflet!

Dumnezeu să te aibă în paza şi grija sa, să te odihnească după permanenta muncă de pe acest pământ, să se bucure de harul pe care El ţi l-a dat…

O să ne lipseşti enorm…

 

Tristeţea…

 

 

Vă rog frumos pe cei care citiţi, şi care aveţi un gând bun, o amintire frumoasă, ceva drag de spus legat de Maestrul Ion Lucian, să intraţi pe acest blog, nu pe facebook sau tweeter, ci pe acest blog, şi să scrieţi. Pentru că aici voi avea grijă să nu se piardă gândurile voastre! Şi nu „Dumnezeu Să-l ierte” sau…ci gânduri vii, întâmplări vii, imagini vii…despre nenea Miki…

 

Tristeţea…